Lumea nu se opreste niciodata in locul in care tu ai crescut , prefera sa creasca in universuri paralele pentru ca tu sa strabati linistit vazduhul norilor de vata.
Drumul unui singur pitic nu se opreste la jumatatea lui chiar daca incaltamintea nu e potrivita. Isi sterge lacrimile provocate de durerea pietrelor ce zac doar pentru el pe drum si rezista pana cand sunetul cornului de fag se izbeste de pamantul incorsetat in ghinda fara palarie. Miroase a iarba proaspata, a cozonac abia scos din cuptor si mie, mi-e dor de mama. Fiinta care imi mangaie obrajii si ma iubeste neconditionat, care ma sustine si care stie intodeauna sa zambeasca atunci cand nu are motive, care plange de emotii cand fetita se intoarce de la scoala cu coronita pe cap, semn ca a luat premiul intai. Imi simte frica atunci cand incerc sa imi stapanesc glasul din tremurat si imi arata mandria pentru a nu ma rataci mai mult. Imi privesc parintii prin fotografia de la capatul patului si ma incarc cu puterea lor, mi-e suficient.
Mi-e dor de sabia mea de lemn din podul bunicii si de curcanul pe care il alergam prin curtea de la tara impreuna cu bunicul. Mi-e dor de smochinul din fata casei lor, de spectacolele date pe ulita pentru copii vecinilor si de nuntile facute pe campul din spatele gradinii printre balotii de paie abia adunati in gramezi si potriviti pentru colibele noastre.
Cate nopti am dormit pe plapuma cu pene a bunicii. Nepotii, ingramaditi pe langa ea, ascultam povesti cu praslea cel voinic, cu zane frumoase si istete.... ne amorteau trupurile gingase de pitici….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu