Mă trezesc brusc din luna cu fluturi albi, îmi găsesc trupul întins pe podeaua maronie din sufrageria casei părasite. Aud bufniţa prin burlanul sobei cu lemne. Mi-e frică. Acea frică de nestapânit atunci când te trezesti singur. Sunt nebună, o nebună ce traieste normal pentru ochii acelor critici ce poposesc pe culoarul cu lumină artificială. Ochii mi se inchid cu imaginea unui copil ce îmi întide jeleuri şi mă roagă să îi ofer mărunţişul din punga desenata pe perete.
Mă opresc de multe ori pentru a mă aduna de pe marginea şanţului cu mocirlă caldă, nu ma priveste nimeni, nici măcar el...cel ce imi iubeşte nebunia. Nu-mi place lumea asta, nu găsesc locuri care să-mi ofere culoare obrajilor. Povestesc lumii despre picaturile de ploaie ce zac in locul ochilor verzi si pătaţi. Nu-mi place când rasul meu e fără înteles şi nici nu-mi plac grămezile de pânză albă imi vindecă rănile provocate de frunzele de bambus.
Trăiesc în realităţi apuse şi nu cer decât un stol de păsări pentru a îmi devora trupul nebun.
Ajunge sa nu privesti in profunzimea sulfeteului omenesc pt a reusi sa te minti ca viata merita traita...acceptata....uitata...si iar traita..acceptata....ca merita sa evoluezi, chiar daca finalul este acelasi pt toti....Nebunia ta iti contureaza unicictatea in simfonia asurzitoare pe care noi o numim viata...bucura-te cat mai poti da aceasta nebunie, care te ajuta sa te inalti din mediocru....care iti da un sentiment dureros de placut....chiar si in singuratate...Cand faci pact cu realitatea, te stergi...si uneori e greu sa revii la nebunia frumoasa a sufletului ce tanjeste dupa implinirea dincolo de trup si minte.... CURAJ!
RăspundețiȘtergereAm zabovit mult in fata cuvintelor tale, anonima cunoscuta. Am tremurat si am zambit pentru culoarea ce mi-ai lasat-o. Multumesc. Te mai astept.
RăspundețiȘtergere